Nunta Mortului - Ritual, poetică şi cultură populară în Transilvania

Traducerea mult aşteptată a acestei lucrări (apărute în 1988) aduce pentru publicul românesc o nouă perspectivă asupra satului "moroşan", aceea a antropologului american care a depăşit clişeele legate de Dracula, lăsându-se captivat nu atât de farmecul ficţiunilor, cât de realităţile vieţii de zi cu zi a ţăranului transilvănean.

Ceea ce ne propune Gail Kligman este o radiografie a Maramureşului istoric, mai precis a Ieudului - comună aflată la 45 km de Sighetu Marmaţiei - aşa cum se prezenta acesta în anii 78-79, când autoarea a fost găzduită timp de 17 luni de una din familiile din localitate.

Totodată, prin observaţiile cu caracter de jurnal din "Introducere " şi prin notele de la sfârşitul volumului, cartea transmite experienţa concretă a "muncii de teren".

Astfel, aceasta nu constituie o simplă colecţie de ritualuri şi creaţii folclorice alături de interpretări ale acestora, ci şi un model de cercetare care, prin transparenţa şi coerenţa stilului, fascinează chiar şi cititorul neiniţiat în temă.

Autoarea se detaşează de o viziune pur etnografică în favoarea unei analize antropologice (apelând la metoda observaţiei participative), respectând canoanele impuse de aceasta şi prezentând publicului întreg demersul cercetării. De aceea d-na Kligman nu caută o epurare a elementelor etnografice tradiţionale, ci redă obiceiurile şi mentalitatea maramureşenilor în dinamica şi autenticitatea lor, în condiţiile mutaţiilor survenite odată cu cooperativizarea, naţionalizarea pădurilor şi angajarea silită a ţăranilor în munca industrială. "Ritualul este conservator, dar şi sensibil la schimbare" - subliniază autoarea (pag. 200). Dualitatea aceasta tradiţional - adaptativ (căreia îi este dedicată capitolul V: "Ideologie, ritual şi identitate") se regăseşte la nivelul tuturor dimensiunilor vieţii ţărăneşti prezentate: organizarea socială, configuraţia gospodăriilor, ierarhia sătească, standardele estetice, obiceiurile de salut, sistemul năşiei, pretenţiile de zestre (Cap. I), ritualul nunţii (Cap. II), al morţii (Cap. III) şi ciudata îmbinare dintre acestea două, care dă şi titlul cărţii: "Nunta mortului" (Cap. IV) - cununia simbolică a defunctului încă necăsătorit, înmormântat în haine de mire, respectiv mireasă.

Poezia din contextele ritualice constituie o expresie consacrată şi publică a trăirilor personale (dar cel mai adesea cu semnificaţie colectivă) de aceea devine una din principalele mijlocitoare ale analizei. Astfel, sunt prezentate în paginile cărţii strigături, bocete, toasturi etc. Modul în care au fost dejucate sau asimilate îngrădirile ideologice impuse de vechiul regim este reflectat în creaţiile poetice mai recente, spontane şi anonime (incluse în ritual), ca de exemplu varianta modernă a Horei Găinii (pag. 186):

"Cu bani di pă o găină

Mni-oi cumpăra o maşină.

O maşină Dacia

Cu ei să mă pot căra

Cu mândru alăturea"

sau creaţii aparţinând unor autori "din popor", inspirate în mod vădit de

politica Partidului:

"Sîntem împotriva unui

Nou război distrugător

Şi lozinca noastră-i PACEA"

(protest împotriva războiului nuclear, reprodus în "Anexe", pag. 223)

Vitalitatea textului derivă şi din includerea unor regionalisme "moroşene" în cadrul discursului academic propriu-zis, care nu urmăreşte o sofisticare ostentativă şi inoportună. Avem impresia că autoarea se retrage în spatele rândurilor, lăsându-ne singuri cu eroii acestui volum, ţăranii ieudeni, intervenind cu comentarii pe marginea lumii lor doar pentru a ne ajuta s-o înţelegem şi s-o acceptăm aşa cum este. "Ţăranii au fost întotdeauna nişte obiecte. Ei au fost exploataţi de stăpâni şi naţiuni, la fel ca de oameni de ştiinţă şi universitari" - remarcă autoarea. Meritul cărţii este de a-i transforma în "subiecţi", parteneri ai cercetătoarei în demersul antropologic a cărui finalitate le este dedicată.

(Cristina Raţ)