Despre natura umană

Poate e nevoie de un ochi experimentat cum e cel al lui Deleuze de exemplu – care să dea seama de schimburile subtile ale aerostatului mental în momentul apariției pe scenă a unuia ca Foucault: „Atmosfera se schimba când el intra în cameră. Era ceva diferit în aer. Lucrurile se schimbau când el intra în cameră. Era ceva diferit în aer. Era o chestiune de atmosferă, ceva ce emana din Foucault. Gesturile lui erau surprinzător de ascuțite și de elegante.” [...]


Concepută în 1971 de către filozoful Fons Elders sub marca proiectului International Philosophers – întâlnirea dintre Foucault și Chomsky iterează o dezbatere în cadrul căreia „doi intelectuali independenți și curajoși discută pe larg despre idealuri și practici în cultura și politica occidentală”. Parcurgând transcrierea acestui dialog cititorul e purtat dinspre un fond teoretic și abstract al principiilor și metodelor celor doi spre zone mult mai aplicate de activism și acțiune politică teritorii în care diferențele de abordare devin tăioase și evidente. Însă divergențele transpar de fapt încă din primele momente ale întâlnirii, încă din clipele când cei doi încercau o tatonare a unui fundament comun. Asumarea foucauldiană a analizei practicilor/codurilor și a relațiilor de putere istorice din și între instituțiile și disciplinele modernității nu are cum să nu intre în conflict cu abordarea universalist-esențialistă a lingvistului american. E vorba finalmente de incongruența funciară dintre două paradigme inerente gândirii occidentale moderne: o poziție critico-istoricistă versus o poziție progresist-pozitivistă de definire a noilor episteme. Dar asta nu e totul căci paradigmele ni se dezvăluie încarnate și individualizate în luările de poziție a celor doi. Clișeul conflictului dintre paradigme este depășit și destabilizat de vitalitatea și inteligența polemică a acestora. (Vlad Moldovan, [AICI])


Fragment din volumul Noam Chomsky & Michel Foucault,Despre natura umană, traducere de Dana Domsodi și Veronica Lazăr, Editura Tact, Cluj, 2012.

[…]
ELDERS: Să ne mutăm atenția acum către cea de‑a doua parte a discuţiei noastre, către politică. În primul rând, aş dori să îl întreb pe domnul Foucault de ce este atât de interesat de politică, deoarece mi‑a spus că, de fapt, îi place politica mai mult decât filosofia.
FOUCAULT: Nu m‑am preocupat niciodată de filosofie. Dar nu asta e problema.
Întrebarea dumneavoastră este: cum se face că mă interesez atât de mult de politică? Pentru a vă răspunde foarte simplu, aş spune: de ce ar trebui să nu fiu interesat? Ce fel de orbire, ce fel de surzenie, ce fel de densitate ideologică ar avea forţa să mă împiedice să mă interesez de subiectul fără‑ndoială cel mai crucial al existenţei noastre, adică societatea în care trăim, relaţiile economice în cadrul cărora funcţionează ea şi sistemul care defineşte formele obişnuite, permisiunile şi interdicţiile care ne guvernează în mod normal comportamentul? Esenţa vieţii noastre e dată, până la urmă, de funcţionarea politică a societăţii în care ne aflăm.
Astfel că nu pot răspunde la întrebarea de ce ar trebui să fiu interesat; nu pot decât să vă răspund întrebându‑vă de ce n‑ar trebui să fiu interesat. Da, măcar nu e nimic ciudat în asta care să merite o întrebare sau un răspuns. A nu fi interesat de politică, asta ar fi cu adevărat o problemă. În loc să‑mi puneţi mie această întrebare, puneţi‑o cuiva care nu se preocupă de politică. Atunci aţi fi îndreptăţit să vă scandalizaţi: „Cum, lucrul ăsta nu vă interesează?”
ELDERS: Da, probabil. Domnule Chomsky, suntem cu toţii foarte interesaţi să aflăm obiectivele dumneavoastră politice, mai ales în relaţie cu bine‑cunoscutul dumneavoastră anarho‑sindicalism sau, aşa cum dumneavoastră l‑aţi numit, socialism libertarian. Care sunt cele mai importante scopuri ale socialismului dumneavoastră libertarian?
CHOMSKY: O să‑mi reprim imboldul de a răspunde la întrebarea dumneavoastră foarte interesantă de mai devreme, pentru a răspunde la aceasta.
Daţi‑mi voie să încep prin a mă referi la ceva am discutat deja. Dacă este adevărat, aşa cum cred că este, că un element fundamental al naturii umane este nevoia de muncă creativă, de investigaţie creativă, de creaţie liberă în afara efectului constrângător arbitrar al instituţiilor coercitive, atunci, desigur, rezultă că o societate decentă ar trebui să maximizeze posibilităţile de realizare ale acestei caracteristici umane fundamentale. Asta înseamnă a încerca să depăşeşti elementele de represiune şi opresiune şi distrugere şi coerciţie care se regăsesc în orice societate existentă, a noastră de exemplu, sub forma unor reziduuri istorice.