Industria casnica la romani

PARTEA IV.
ÎNFLORATUL SI IMPLETITUL

CAPITOLUL I.

ÎNFLORATUL.

 

Gustul specific etnic, printre altele, se cunoaşte şi din studierea obiectelor de cari se serveşte omul, din cercetarea îmbrăcămintei,— o parte, prin urmare, observând pe o faţă gustul practic, iar pe alta gustul artistic.

Prima chestiune vom atinge-o mai târziu, când vom vorbi despre port; partea decorativă a portului vom cunoaşte-o, în linii generale, îndată. Şi, după slabele mijloace de reproducere, ne vom încredinţa că gustul poporului român este destul de desvoltat pe acest tărâm, faţă de situaţia lui materială care nu-i îngădue mai mult.

Nu se poate stărui îndeajuns pe lângă cei cu putinţa unei întinse monografii artistice populare, care ar avea, pe lângă avantajul conservării acestei arte izvorîte din firea Românului, şi pe acel ce ni l-ar oferi naţionalizarea artei generale.

Suntem la început şi ne place.

 

Românul şi mai ales Românca se îmbracă frumos. Având la îndemână acul, având la îndemână putinţa de a lipsi din câmp, din codru ori din munte şi prin urmare a sta împrejurul gospodăriei, gospodina a avut vreme să se gândească la înfrumuseţarea exteriorului ei şi apoi şi la al bărbatului. A născocit aşa, floarea arniciului roş, albastru (florile de lână mai întâiu) şi dela dânsa, această născocire a trecut Ia vecină, care i-a mai adăugat sau schimbat ceva dela aceasta la alta, şi tot aşa mai înainte, până ce forma sau sistmnul de înflorire s’a pomenit rămânând ca izvod impus şi prin urmare chiar memorat.

 

Această memorizare există ; să ne uităm la podoabele femeieşti din diferite părţi ale Românilor şi ne vom încredinţa.

Broderiile şi toate lucrările de mână ale jupâneselor noastre sunt cunoscute încă din veacul XV şi ele ne dau măsura răbdării şi vredniciei lor. In veacul următor, ele coseau reliefuri pe tulpan, altlaz şi catifea. La Constantinopol, ne spune Ion Chica, s’au preţuit acele podoabe până târziu. Parte mică din ele ne-au rămas prin mănăstiri, dăruite de Doamne şi jupânese. Scăderea vremurilor de astăzi constă în uitarea tocmai a celor ce ar trebui să înlocuească pe Doamne şi jupânese; pildele\' rari şi singuratece nu trebue să ne bucure peste măsură, deoarece cu toţii ştim că dacă câte odată mai străluceşte în mijlocul potopului de mode străine deochiate şi câte o rămăşiţă a trecutului nostru, aceasta se întâmplă tot dintr’un punct de vedere sec şi interesat.

 

Şi vai, cât de dureros e să spui adevărul ! Îl spunem, căci aşa trebue:

Frunză verde de ciorchină,
Asta-i lelea cea fudulă

Ce-a dat brânz’, a dat făină
Ca să-i coase pui pe mână
Asta-i lelea cea fudula,
Pe la poale cu ţidula.